De zi cu zi

Eforturi

Trece pe lângă mine o „țărăncuță” de mână cu o copilă de câțiva anișori…vorbea tare, pe stradă, la telefon și era foarte indignată și mândră că le-a făcut scandal… că a fost cu copila la dentist și i-au luat nenorociții 40 lei pentru extracția unui dinte de lapte, în spatele ei un cetățean (nu știu dacă se cunoșteau) o consolează: ei mie în altă parte mi-au luat 80, bine, pe o măsea.
De unde înțeleg că facerea de bine e f… de mamă (in special cand iei mai putin decat face). De ca și cum ca medic dentist nu faci tot un drum la cabinet, nu folosești aceleași instrumente, nu sterilizezi la fel, nu consumi același curent electric, apă și toate celelalte…
Asta pentru că nu face prea multă lume efortul uman să înțeleagă lucruri esențiale.
Unii, să le zicem bijnițari, pun adaosuri uluitoare la unele produse pe care snobii aruncă bani aiurea, iar alții încearcă să facă un bine prin ceva reduceri de prețuri oferind servicii de calitate și pică în penibil că par prea scumpi.

Așadar nu-mi rămâne decât să mă duc prin munți și să nu-mi mai otrăvesc sufletul cu toate idioțeniile pământului…

Anunțuri

Un gând despre „Eforturi

  1. asta imi aduce aminte de un banc (evident!)
    Un nene din categoria astora de povesteai matale se arata indignat de tarifele unui stomatolog:
    – Cum??? 100 de lei pentru o extractie pe care o faci intr-un minut???
    – Daca doriti, pot sa va extrag maseaua intr-o ora!

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s